Vin căldurile! Vezi PROGNOZA METEO PENTRU WEEK-END

ghiocei_pt_femei_65356700Prima zi de weekend aduce o vreme mai caldă decât în mod normal. În jumătatea de est a ţării, este înnorat şi va ninge slab în Carpaţii Orientali şi în estul Carpaţilor Meridionali. Totodată, dimineata, în zonele joase va fi ceaţă. Şi în Bucureşti, va fi puţin mai cald decât ar fi normal. Dimineaţa, vor fi unele înnorări şi condiţii de ceaţă, dar spre prânz se arată soarele şi termometrul va indica 8 grade Celsius.

Ziua de sâmbătă ne rezerva o vreme mai caldă decât în mod normal la mijlocul lunii februarie. În jumătatea de est a ţării, cerul va fi înnorat în prima parte a zilei şi va ninge slab în Carpaţii Orientali şi în estul Carpaţilor Meridionali, trecător vor mai fi precipitaţii mixte în depresiunile din estul Transilvaniei, iar în rest, cu totul izolat va ploua slab. În aceste conditii nu este exclus ca în primele ore ale zilei să se formeze polei.

Totodată, dimineaţa, în zonele joase, cu precădere din sud şi din est, va fi ceaţă. După-amiază, în schimb, soarele va prelua controlul asupra cerului toată țara. Vântul se agită pe crestele montane, iar maximele termice vor fi cuprinse între 3 grade în nordul Moldovei și 13 grade Celsius în vestul Olteniei. Va fi puțin mai cald decât ar fi normal și în București pe parcursul zilei de sâmbătă. Dimineață, vor fi unele înnorări și condiții de ceată, dar spre orele prânzului se arată soarele și maximă termică va fi de aproximativ 8 grade Celsius.

Duminică, avem parte de o vreme frumoasムși din ce în ce mai caldă, cel puțin în regiunile vestice, unde vorbim despre o vreme deosebit de caldă, mercurul în termometre urmând să atingă în orele amiezii 18 grade Celsius în dealurile Banatului plecând de la 3 grade în Moldova. Soarele va fi generos, mai puțin în orele dimineții, când în zonele joase din sud, est și izolat din rest este prezența puțină ceată. Vântul suflă cu putere pe crestele montane și este puțin mai alert din când în când și prin Câmpia de Vest.

Vremea se mai încălzește duminică și în București unde termometrele vor strânge peste zi în jur de 11 grade Celsius. Soarele ne va răsfață din plin după ce se risipește ceată matinală, iar vântul nu da semne de agitație.

Săptămâna viitoare debutează în aceeasi notă, adică vreme caldă, chiar deosebit de caldă în regiunile sudice, sud-vestice și centrale. Astfel, amiza vine cu temperaturi de la 5 grade Celsius în Moldova până la 18 grade Celsius în Luncă Dunării. Ziua începe cu ceaţă în zonele joase din sudul și sud-estul teritoriului, apoi se arată soarele mai puțin în nordul, centrul și vestul ţăƒrii, unde norii vor domină cerul și va plouă pe arii relativ extinse. Ύn zonă montană înaltムeste posibil să-și facă din nou apariţia lapoviţele și ninsorile, iar vântul are unele răbufniri nervoase.

Bucureștenii vor fi răsfățați luni de un soare generos, că în mijloc de primăvară, ce va ridica temperaturile la amiză până la 15…16 grade în timp ce vântul adie primăvăratic.

Sursa

Şi zilele de la mijlocul săptămânii viitoare vor aduce tot temperaturi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadムa anului. Meteorologii anunță temperaturi maxime între 6 și 18 grade, posibil chiar ușor mai ridicate. În schimb, vor mai fi și ploi slabe, trecătoare, în special în jumătatea de nord a țării și de asemenea în cursul nopților și al dimineților, în zonele joase local va mai fi ceaţăƒ.

 

Comments are closed.