Mircea Cosma în arest la domiciliu

cosma mPreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, urmărit penal pentru trafic de influenţă, va sta în arest la domiciliu, a decis, miercuri, instanţa supremă, după ce procurorii anticorupţie ceruseră arestarea preventivă a acestuia.

În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, pentru care DNA ceruse, de asemenea, arestarea, judecătorii au stabilit ca măsură preventivă controlul judiciar.

Decizia de miercuri nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Avocaţii lui Mircea Cosma au cerut, miercuri, instanţei supreme cercetarea în libertate a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova sau, în cazul în care admite cererea procurorilor, să dispună măsura arestului la domiciliu, întrucât acesta are probleme cardiace grave şi ar urma să se opereze.

Miercuri, după judecarea propunerii de arestare preventivă formulată de DNA, preşedintele CJ Prahova a plecat de la instanţa supremă în jurul orei 15.50, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare.

Cosma a spus, la ieşirea din sala de judecată, că are tensiune arterială 18 şi că trebuie să se întoarcă la spital.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, medicul Daniel Nicolae, care l-a însoţit pe Cosma atât în drumul spre Bucureşti, în ambulanţă, cât şi la ICCJ, unde i-a ţinut perfuzia, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova va fi reinternat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti pentru noi investigaţii medicale.

Citește aici ce înseamnă arestul la domiciliu.

Comments are closed.