LIMITĂ la bagajele trecute peste graniţă. Vezi care e maximum de bagaje cu care poţi ieşi din ţară

bagajeÎncepând cu data de 15 februarie 2014, la birourile vamale Sighet, Halmeu şi Siret, aflate la frontiera externă a Uniunii Europene, se vor aplica măsuri specifice de selecţie a călătorilor utilizând analiza de risc, pentru efectuarea controlului vamal, fiind avute în vedere bunurile introduse de către călători, pe teritoriul României, în bagajele personale.

Potrivit constatărilor autorităţii vamale, au fost înregistrate cazuri în care călătorii introduc prin birourile vamale de frontieră Sighet, Halmeu şi Siret cantităţi de combustibili (motorină sau benzină), produse din tutun, alcool, zahăr, sau alte bunuri a căror valoare depăşeşte suma de 300 de euro.

„În situaţiile în care bagajele personale ale călătorilor conţin bunuri de natura celor care fac obiectul măsurilor de supraveghere avute în vedere, biroul vamal solicită declararea în scris a acestor bunuri cu scopul de a verifica caracterul ocazional şi necomercial al introducerii de bunuri. Dacă în urma verificărilor efectuate se constată că bunurile declarate au caracter comercial nu este permisă introducerea de către călători a acestora pe teritoriul vamal al României, potrivit prevederilor legale în vigoare”, spun reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor.

Comments are closed.