A fost MEDIA PORN, nu MEDIA PROM. Shurubel: ”Asta a fost cea mai porno ediţie a Media Prom”

Balul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din acest an a avut puternice accente de show erotic: şcolăriţa sexy, asistenta şi poliţista sexy, puşcăriaşi puşi la podea şi ameninţaţi cu tocul, fete în fuste scurte care făceau sfoara, linia fierbinte, pe Moş Crăciun care a făcut striptease şi lista poate continua. Studenţii și-au făcut de cap, şi-au arătat fanteziile, iar pentru ca totul să se desfășoare regulamentar, au primit prezervative la intrare, în loc de bună ziua.

Prima impresie despre bal am aflat-o de la Dana Alecu, fotografa evenimentului: ”Am fost în culise, ce am văzut acolo, numai craci și fuste scurte. Avem poliţista sexy, profesoara sexy, asistenta sexy, totu-i sexy. Ăsta e Media Porn, ce Media Prom!”

Concurenţii au fost introduşi în scenă de Shurubel care a prezentat balul și anul acesta. Încă de la prezentare participanţii au condimentat momentele cu fel de fel de aluzii sexuale. Nu s-au sfiit să spună că „le plac lucrurile mari şi lungi” (Sorina Viziru) sau „că le place mereu să stea deasupra şi nu refuză niciodată o banană”(Alina Mocanu). Fetele au fost atât de convingătoare în prestația lor, încât Shurubel a spus că i-au stârnit fantezii sexuale.

20131211_222921Cine a intrat mai târziu și a ratat prezentarea plină de profunzime a participanților, s-a putut delecta urmărind abilitățile nebănuite ale Adinei. Ea a ales calea mai ușoară și în loc să se chinuie să impresioneze juriul prin cuvinte, a apelat la partea mai puțin rațională. S-a aruncat în sfoară și a zâmbit liniștită. La ce mai sunt bune cuvintele? Nu părea deranjată nici de faptul ca avea o fustă cât palma, nici că avea niște tocuri cât fusta, ca să păstrăm același termen de comparație.

Apoi a venit momentul cu Moș Crăciun. Tot un moment erotic. Probabil pentru ca fetele să nu se simtă neglijate și nebăgate în seamă, Moșul de la FJSC a renunțat la haine în fața publicului. A păstrat totuși ceva din spiritul Crăciunului: culoarea roşie, pe boxeri.

La Media Porn s-au înfiripat şi iubiri. O pereche participantă forma un cuplu, lucru care i-a amintit lui Shurubel de iubita din liceu. Din public s-a auzit un glas de fată : „ O mai ai?”. „ Nu, nu-mi plac fetele, atât de mult”- a răspuns el.

A urmat o probă de improvizaţie în care bobocii au fost puşi în diferite situaţii, sexuale, desigur. Au prezentat buletinele de ştiri cu un limbaj ca la linia fierbinte, l-au mângâiat pe Şurubel (şi microfonul) după cum i-a fost dorinţa, s-au cerut în căsătorie, au recunoscut cine pe cine aprovizionează cu banane (Bogdan pe Alina) şi s-au plesnit lasciv peste fund.  “Facem cum facem şi tot la asta se ajunge. E cea mai porno ediţie a Media Prom”- le spunea Shurubel participanţilor când fiecare probă de improvizație se termina cu o glumă sexuală.

La proba de talente s-a dansat din buric, fetele s-au bătut pe băieţi, iar în final băieții au ieșit de mână de pe scenă.

La Bal au fost prezenți și profesioniști din mass-media. Am profitat de ocazie ca să-i întrebăm ce părere au de prestația bobocilor fejeseciști.

Oana ZamfirOana Zamfir de la Digi 24, fostă studentă FJSC a spus că “a fost un bal reuşit, dar că participanţilor le-a păsat mai mult de public si de divertisment decât de ei. Comparativ cu ceea ce era cu 10 ani în urmă e clar altceva. Important e ca ca ei să înveţe ceva din ce s-a întâmplat în această seară. Eu am fost şocată când, în timpul stagiului de practică, o jurnalistă mi-a spus ce e de fapt meseria: <<Muie, sânge şi căcat>>Poți să notezi asta dacă vrei. Oricum, să apreciaţi seminariştii, ei nu vorbesc din cărţi, ei sunt oameni care lucrează în domeniu”.

 

Screenshot_2013-12-12-22-40-24

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Colegul ei, Ionuț Lepa, a fost ceva mai acid, iar atunci când l-am intrebat care a fost partea slabă ne-a răspuns zâmbind cinic „ E prea multă vorbăraie, e plictisitor. La proba de improvizaţie lumea nu se pricepe, unde-i imaginaţia, măi copii?”

Ce au spus studenţii despre bal?

Marina Vlădescu: „ Au fost probe care mi s-au părut plictisitoare și copilărești. La improvizaţie mă aşteptam să fie mai bine pregătiți. Mi-a plăcut proba de talente, mai ales dansul din buric. Cabron a cerut banii degeaba, nu a făcut atmosferă și a cântat puține melodii. Nu mi s-a părut că a ieșit atât de mult din tiparele balului clasic, cum spuneau ei. Mă așteptam la ceva mai mult, dar e de apreciat efortul coordonatorilor, mai ales al Elenei Filip.”

Balul s-a terminat, bobocii au fost premiaţi, iar show-ul s-a încheiat în maniera în care a început (dar de data aceasta nu a mai fost meritul organizatorilor, ci al clubului), cu nişte animatoare voluptoase, topless, dansând pe scenă.

Citește și cum a încercat Florentina Crușitu să cenzureze acest articol și celelalte articole critice despre Balul Bobocilor.

 

Mădălina Mihăilescu

Update:

Au mai scris despre subiect: Moftul si Cooltivator

Update2: A scris si vice.com pe aceeasi tema